“Oslo, 31 august” e o introspectie de o zi in mintea unui tanar care nu mai gaseste nimic important

2
112

ARTICOL SCRIS DE REMUS RÂUREANU

„Ce e asta? Battlefield?”. „Da, tocmai mi l-am cumparat”. Deci si traficantului ii trebuia jocul! Prietenul lui, om cu familie, cu nevasta si cu copii, se juca si el. „Mi se parea ca numai idiotii sunt fericiti”, ii zisese Anders. „Pai, si ce, nu-i asa?”. „Da’ voi nu sunteti idioti!”. „Oslo, 31 august” e povestea unei zile din viata unui fost dependent de droguri.

Un time-out in care se agata de legaturile lui vechi si vede ca toate-s subtiri. Un interviu ratat pentru un job, o vizita facuta prietenului bun, apeluri catre fosta iubita care nu mai raspunde niciodata, o noapte in club, toate pe 31 august, ziua sfarsitului verii norvegiene. Intr-un interviu tradus pe Cinemagia, regizorul Joachim Trier explica: „E ziua in care norvegienii se intreaba „Mai suportam inca o iarna?”. Intrebarea din film e „Mai suport o viata?”.

Scena incipienta e o tentativa penibila de suicid, Anders scufundandu-se intr-un lac cu un pietroi in brate. Urmeaza un test de 24 de ore, „Mai are rost?”, si argumente ale oamenilor normali care fac copii si se joaca „Battlefield”. Anders iesit de la dezintoxicare seamana cu un eliberat dintr-o inchisoare sau dintr-un razboi, un Rambo care nu prea are cu cine sau pentru cine sa lupte. Argumentul prietenului e „Haide, esti un tip destept!”, iubita Iselin nici nu stii daca exista fiindca la telefon raspunde doar un robot. „Am 34 si n-am nimic!”, ii zice el amicului-parinte-intelectual. 34 sunt multi, 24 de ore sunt putine. „Dar oricine ar avea timp cat ai tu ar cadea in depresie”, crede amicul lui Anders.

Trier zice ca a vrut sa arate, intr-o singura zi, „posibilitatea de a reconstrui o viaţă”. Filmul e mai mult despre posibilitatea de a umple o viata. Anders o umple pana la 34 cu droguri si cu alcool, la care apoi renunta. Cunoscutii lui o umplu cu viata de familie si cu jocuri pe calculator. Fara astea, ce face? Ii zice dealerului cu joystickul in mana: „Da-mi un gram intreg!”.

La Joachim Trier, fata de Lars Von Trier, lumea nu e naspa, ca in Dogville. E chiar OK, dar eroul e naspa. Anders nu e o Nicole Kidman chinuita, el chinuie si se chinuie. Un fost partener al fostei iubite il priveste cu mila: „Chiar conteaza daca am facut sex cu ea? Nu te cunosc, dar am vazut ce le poti face oamenilor apropiati tie!”. Mai dureaza putine ore pana sa ia tot gramul si sa se sinucida, chiar daca lumea e OK, iar orasul e Oslo, pe care filmul il promoveaza in deschidere cu declaratii de iubire si de apartenenta ca despre oricare oras de care ai putea fi legat. Putea sa fie Paris, Bucuresti, oricare. Oslo e OK, 31 august e despre cum sa-ti doresti sfarsitul de plictiseala.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=gz2g0F9yl5o&w=560&h=315]

2 COMENTARII

  1. Am văzut și eu filmul duminica trecută, într-o intimitate sublimă, adică doar eu în sală. Eu unul îl văd ca pe o frescă socială bine punctată, și modul în care se filmează denotă mai mult un act subtil, de transmitere a unui mesaj bine intenționat – tânărul teribilist care vrea să filosofeze viața și se trezește subiectul propriei sale filosofii absurde. Ce-i drept, nu e un ratat de succes, dar se poate încadra într-o tipologie similară – narcomanul care vrea să evadeze într-o lume din care a ieșit și să se întoarcă, o centrifugare – coadă de câine. Sentimentele sunt profunde, dar acțiunile sunt simple și patetice, în final nefolositoare, deoarece se întoarce în același punct.

    • Actiunile sunt simple si patetice, dar reactiile celorlalti fata de el sunt credibile, firesti. Si la fel sunt si ale lui. Nu e chiar „coada de caine”, ca Anders crede ca nu se poate intoarce in viata din care a iesit, d aia se sinucide cu supradoza, nu alege o doza obisnuita:) Da’ faptul ca ai vazut filmul singur in sala e mai important. Trebuie sa ne orientam spre altceva. Si eu, si Drejan:)))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here