Undeva la Palilula? De nota 13, pe o cotă de la 1 la 10

1
88

 “Povestea e întâmplătoare, adică s-a întâmplat cândva, și știți că eu nu bag în ele. Mă dusei eu în pădure să tai lemne și mă întâlnii cu lupu’! Când văzui lupu’, o luai la fugă și nu apucai decât să-l înjur cam asa: Futu… și ținui înjurătura-n mine că alergam spre casă de mă țineau picioarele. Și al naibii lup venea după mine, iar eu cu înjurătura-n gură. Ajung acasă, pun ciocu’ la ușă și dau drumul la înjurătură…”. El e Ilie Tudorin, când nu bea țuică, bea vin.

De fapt, cam toți oltenii din Palilula anilor 60, un cătun dincolo de dealul Bucovățului, foarte aproape de Craiova, dar unde se ajunge destul de greu, beau de sting. Cu asta se ocupă, beau, dorm, fac sex, dar fără să aibă copii, pentru că vorba lui nea Pantelică, ăl mai genial doctor din Palilula, poate chiar din România, poate chiar și din lume, dacă apare vreun plod, moare unul dintre ei. La Palilula a ajuns și Gogu, nici nu mai ținem minte, din Burundi sau Ouagadougou, a se citi-n oltenește Ougadugu, dar când l-au văzut sătenii se uitau la el ca la extraterestru. “Doamne, urât ești”, asta până când africanul Gogu i-a răspuns într-o română perfectă: “Cân’ ț-oi fute-un dos de palmă”.

La Palilula ajunge și pediatrul Serafim, repartizat, dar în cabinetul său se plictisește, deoarece nu există copii. Mai o gură pentru Pantelică, i-o fi sete și lui, mai o gură pentru sănătate, până când Serafim ajunge un alcoolic. Așa a făcut și Dom Bartolomeo, care ascultă muzică clasică, cântă la pian, a studiat la Paris, dar acum are ciroză. De fapt, toți palilulenii provin din neamuri de italieni, numai că și-au uitat complet numele. De aici, povestea aduce o Românie exact cum a fost ea, cu foarte puține exagerări, într-un cadru fantezist, dar care ne amintește comunismul luat în bășcălie, așa cum a fost.

Fără apăsare, fără cadre proaste, fără limbaj obscen dus până la extrem, fără cartela de ulei și pâine filmată într-o casă sărăcăcioasă, Undeva la Palilula reușește să iasă din tiparul filmelor românești de duzină. De fapt, cu excepția filmelor lui Cornel Porumboiu și cele ale lui Nae Caranfil, nu mă declar un pasionat al cinematografiei noastre. Prea apăsătoare, prea exagerată. Dar ce a făcut Silviu Purcărete la debutul său în cinematografie e operă de artă, e explozia de cultură a unui popor care se-ndobitocește pe zi ce trece în fața unui televizor unde nu există decât posturi care confundă calitatea cu prostia și îi bagă pe gât românului o politică mânjită.

Scenele din Undeva la Palilula reprezintă o joacă a regizorului la limita teatrului cu pelicula, și ce fericit sunt că am crescut la Craiova să-i văd capodoperele lui Purcărete. Veți recunoaște și în film scene excepționale din teatrul grec, senzațional puse în piesele Phaedra, Danaidele sau Ubu Rex cu scene din Macbeth. Peisajul total distopic, lumea ireverențioasă, tristă, dar plină de umor, fac din Undeva la Palilula un film din categoria luxului cinematografiei românești. Nu mă aștept să fie înțeles de cei care aleg să-l vadă, nici nu mă aștept ca sălile de cinema să fie pline, ieri când l-am văzut eu doar patru persoane au ales să-l vadă, dar dacă v-au trecut fiorii văzând măcar o piesă de teatru în regia lui Purcărete nu aveți voie să ratați debutul său în cinematografie.

Niciodată nu mi-a plăcut George Mihăiță ca actor de film, în teatru e fabulos, e pe aceeași linie cu Horațiu Mălăele în gusturile mele, dar Purcărete îi dă un rol fabulos, iar veteranul Mihăiță e de nota 13, pe o scară de la 1 la 10. Nu mai vorbesc de Sorin Leoveanu, considerat cel mai bun Hamlet jucat vreodată în România, atenție, nu e nicio glumă, regizat la Cluj de Vlad Mugur. Sorin Leoveanu îl îmbracă pe Gogu, nimeni altul decât doctorul african care scapă atât de simplu de pacienți: “Ați mâncat, bă?”, “N-am mâncat dom’ doctor!”, “Duceți-vă să mâncați și ne vedem după aia, că oricum nu sunteți bolnavi”. Și asta zice și Predoleanu, Răzvan Vasilescu, despre așa zișii bolnavi din Palilula, care sunt tratați tot cu băutură. Plus că el face autopsii, “adevărata știință a medicinei”.

Scenele sunt incredibile, muzica lui Vasile Șirli este într-o antiteză totală, dar cu un farmec care-ți înduioșează stările, decorurile se topesc precum personajele…realitatea nici nu mai contează atâta vreme cât e povestită, realitatea nici nu există dacă e povestită. Și acum, Ilie Tudorin povestește cum a dat drumul la înjurătură: “Te-n cur de lup!”, doar că de fiecare dată când repetă scena ca și cum ar fi real îl înjură pe Troțki. Supărat, Troțki le spune: “V-am lăsat partidul ca o floare și voi l-ați făcut un căcat!”. Undeva la Palilula e o magie magnifică, este altceva decât un film românesc.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here