Duceți-vă copiii la John Carter!

0
208

În 1992, după ce am citit Tarzan, am găsit două romane din seria “Sub lunile lui Marte”, iar unul se numea “Prințesa de pe Marte”, și imediat m-am atașat de personajul John Carter, al lui Edgar Rice Burroughs, un scriitor despre care mulți spun c-ar fi printre tăticii science-fictionului, alături de europeanul Jules Verne. Din cele 11 volume apărute din seria “Sub lunile lui Marte” am citit vreo șase, pentru că atâtea am găsit, apoi am început să-i descopăr pe Frank Herbert, Alan Dean Foster, Arthur C. Clarke, Isaac Asimov, Stephen King, H.P. Lovecraft sau Serge Brussolo! Și am uitat de John Carter, până acum vreo șase luni când am văzut trailerul.

Filmul care a avut săptămâna aceasta premiera în România este făcut exact după  “Prințesa de pe Marte”, luând câteva elemente și din celelalte volume, dar vagi, ceea ce mă face să cred că vom ajunge și la John Carter 2, 3, 4 și de ce nu Resurrection, Reborn, Undead etc!

Pe scurt, John Carter e un căpitan din timpul Războiului Civil, care visează la un loc plin de aur, dezertează din armată alături de un alt căpitan, Powell, și ajunge într-o peșteră, de teamă să nu fie prins de apași. Printr-o proiecție astrală ajunge pe Marte și de aici începe totul. Nu vă așteptați la un film cu acordul părinților peste 15 ani, ci mai degrabă la unul dedicat copiilor între 6 și 15 ani, dar și pentru nostalgici, care de fiecare dată asimilează copilăria cu ceea ce văd astăzi. Așa ca mine!

Dacă mi-ar fi zis un nene acum 20 de ani că povestea din cartea asta o s-o văd tridimensional la cinema, iar maimuțele albe și chioare din arenă vor fi așa cum le văd și-n roman, cred că îl întrebam pe tata dacă e posibil să-mi fi vorbit extratereștrii. Ce mi-a plăcut la filmul John Carter? În primul rând efectele speciale, care îți aduc aminte de Avatar, de Războiul Stelelor, Dune, Stargate, filmul te trece prin toate clișeele SF-urilor realizate de-a lungul timpului, dar firul poveștii respectă ideea cărților lui Burroughs. La fel ca și Jonathan Swift, care a scris Călătoriile lui Gulliver pentru copii, dar c-un mesaj politic clar, la fel și-a conceput opera și americanul Burroughs, cu mici ironii spre clasa politică, însetată de putere.

Mi-a plăcut că navetele spațiale sunt realizate în detaliu după carte, așa cum și le imagina la începutul secolului 20 autorul, iar tharkii, ființele care locuiesc pe planeta Barsoom (Marte), sunt realizate în detaliu și nici că mi le puteam imagina mai bine când citeam rândurile din romane. În schimb, distribuția e slăbuță, exceptându-i aici pe Willem Dafoe (Tars Tarkas), Mark Strong (Matai Shang), care excelează în Tinker, Taylor, Soldier, Spy, dar aici nu i se potrivește rolul, și Ciaran Hinds (Tardos Mors) care nu e din filmul ăsta! La fel ca și Mark Strong, și Ciaran Hinds e excelent în Tinker, Taylor, Soldier, Spy, și foarte, foarte bun în Woman in Black. Frumoasa Lynn Collins e și ea un fel de Ileana Cosânzeana, cu forme bine evidențiate, cum și-ar fi dorit Edgar Rice.

Actorul principal Taylor Kitsch, are și numele predestinat, din păcate, e făcut pentru filme de popcorn, și n-are deloc legătură cu carisma lui John Carter…de asta mă tem că Edgar Rice Burroughs se răsucește în mormânt. Dacă aveți copii sau v-a plăcut John Carter când erați mici mergeți la film. Dacă vreți mizerii alegeți jena de Ghost Rider 2, despre care voi scrie într-o altă zi! Până atunci, popcorn, cola, nachos și așteptați ca după mai bine de două ore copiii să vă întrebe de Woola, un fel de câine gen Jabba the Hut!

 
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=6Rf55GTEZ_E&w=560&h=315]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here